Ateliere de lungă durată pentru copii care ajută la dezvoltarea răbdării, coordonării, preciziei, creativității, autonomiei, perseverenței, atenției si motricitații prin practicarea unui meșteșug.
La Școala Ars Fabrilis folosim numai unelte manuale și nu ne propunem doar să-i învățăm pe copii cum să lucreze cu lemnul sau cu firele de lână. Meșteșugul este pentru noi un mijloc, nu un scop. Scopul este omul în formare: copilul care învață să gândească, să creeze și să aibă încredere în propriile mâini.
Nu vorbim în metafore. Când începi să lucrezi, simți o bucurie interioară care nu poate fi măsurată. Pentru că faci ceva real, palpabil și descoperi că poți duce un lucru până la capăt. Așa se construiește, pas cu pas, încrederea în sine.
La noi, greșeala nu este pedepsită, ci transformată. Devine parte din proces și sursă de creativitate.
Copiii învață că lucrurile bune cer timp, că un obiect nu se naște într-o oră și că răbdarea face parte din orice lucru bine făcut.
Într-o lume grăbită și digitală, atelierul nostru este un loc de ancorare: un spațiu unde copiii pot experimenta, repara și reuși. Unde materia brută devine lecție de viață, iar „handmade” capătă sens.
La Ars Fabrilis folosim uneltele ca să creștem oameni.
Lucrăm cu lemnul și unelte manuale: măsurare, tăiere, șlefuire, găurire pentru realizarea de obiecte simple.
Grupe mici de maxim 6 copii
Lucru individual
Toate uneltele si materialele incluse
Copiii duc acasa proiectele realizate de ei
Durată ședință: 1h
Frecvență: săptămânal
Program: L-V 16.30 - 17.30 și 18.00 - 19.00